Depresia e mai mult decât o simplă deprimare și mai mult decât o stare trecătoare de rău, mai mult decât o lipsă de chef ori poftă de viață care se poate depăși prin propria voință. Depresia nu e o slăbiciune. Ea este o suferință și o durere profundă, o tristețe care îmbracă sufletul săptămani și luni de zile. Depresia preia controlul asupra corpului, gândurilor, emoțiilor, influențând atât starea fizică, cât și modul în care se vede lumea. Este o lentilă închisă la culoare, prin care e privită viața. Din cauza ei, mintea uită ce înseamnă bucuria și speranța și nu mai știe să simtă decât deznădejde, lipsa de încredere, descurajare. Lucrurile altădată plăcute și interesul pentru lumea din jur își pierd importanța, consecința fiind retragerea în sine, izolarea socială, evitarea sau ruperea legăturilor cu colegii, prietenii și uneori familia. Imaginea de sine și autostima se deteriorează simțitor, apar sentimente de vinovăție, neputință, abandon, blamare, inutilitate și lipsa de valoare. Gândurile sunt din ce în ce mai negre și mai pesimiste, ajungând până la idei autolitice, motivate, sub presiunea bolii, de incapacitatea de a mai suporta imensa tristețe și de a fi o povara pentru cei din jur. Sinuciderea reprezintă o complicație de temut a acestei tulburări.
- In plan somatic, depresia poate aduce o serie întreagă de simptome: dureri de cap, modificarea menstrelor, artralgii, amețeli, disconfort gastric, diaree sau constipație, parestezii (ințepături, furnicături) la nivelul extremităților, sensibilitate la stimuli (luminoși, acustici) ș.a.
- Tulburările de somn sunt printre cele mai frecvente și se manifestă prin somn superficial, cu dese intreruperi, coșmaruri, insomnie sau somnolență. Caracterisc apare insomnia terminală, cu trezire cu cateva ore mai devreme decât de obicei, cu o stare accentuată de rău matinal: oboseală, teamă, ingrijoare, ce se ameliorează ușor spre seară, fără însa a dispărea complet. Scăderea apetitului alimentar este de asemenea frecventă, cu pierdere ponderala secundară, uneori îngrijorătoare. Mai pot să apară descreșteri ale libidoului, cu pierderea interesului pentru activitatea sexuală.
- Întreg organismul e epuizat, există o oboseală inexplicabilă, activitățile simple, cotidiene necesită o concentrare și un efort foarte mare. Greutatea în luarea deciziilor, dificultățile de concentrare și de memorare a unor informații obișnuite, încetinirea ritmului gândurilor, lentoarea vorbirii, pauzele lungi în conversații, lipsa de modulație a tonului vocii sunt alte semne de depresie.
- Relativ frecvent se asociază anxietatea, sentimentul de teamă fara motiv, ingrijorări disproporționate pentru fapte de mică importanță, nervozitate, iritabilitate, neliniște, labilitate emoțională și incontrolabile momente de plâns nemotivat sau insuficient motivat.
- Fără un tratament adecvat, simptomele depresive pot dura săptămâni.
O afecțiune psihică este o boală cu manifestari psihologice și comportamentale, acestea asociindu-se cu suferința semnificativă și cu afectarea funcționarii socio-profesionale.
- Fiecare afecțiune este descrisă de o serie de simptome, semne caracteristice, ce se manifestă o anumita perioadă de timp.
- Simptomele sunt deseori privite ca indicatori ai unei afecțiuni psihice atunci când sunt persistente și intense, dar un simptom izolat, chiar dacă are aceste două caracteristici (persistent și intens) nu indică în mod necesar boala.
Poate ca ați auzit de “nevroză” și “psihoză”, termeni utilizați în mod tradițional pentru a desemna principalele categorii diagnostice.
- Nevrozele includ un grup de tulburări caracterizate de anxietate, o stare generală de nefericire și un comportament inadaptat, tulburări care permit persoanei să funcționeze, dar nu la întreaga sa capacitate.
- Psihozele includ tulburări psihice mai grave, în cadrul cărora comportamentul persoanei și procesele sale de gândire sunt afectate într-un grad care poate duce la pierderea contactului cu realitatea, la incapacitatea de a face față nevoilor sale zilnice. Aceste două grupe mari de tulburări nu sunt categorii principale în manualele actuale de diagnostic.
Anorexia nervoasă
Anorexia a fost descriăa si denumită astfel în 1868 de medicul William Gull, care a subliniat cauze psihologice, necesitatea de a reface greutatea si rolul familiei.
- Anorexia nervoasă se caracterizează prin refuzul de a menține o greutate corporală minimă, individul fiind foarte speriat de luatul în greutate, având o deteriorare importantă a percepției conformației sau dimensiunilor corpului său.
- Debutul starii se situeaza de obicei in adolescenta, cel mai adesea intre 16-17 ani. Incepe in general cu eforturile obisnuite de a mentine o dieta ale unei fete care are un oarecare exces de greutate la acel moment. Trasaturile psihologice centrale sunt ideile prevalente despre corp, forma, greutate, o frica de a fi gras si o urmarire neincetata a unei greutati corporale scazute.
- Urmarirea scopului de a slabi poate lua mai multe forme, fie mananca putin si evita in special glucidele, fie isi fixeaza limite zilnice de calorii. Unele incearca sa realizeze pierderi in greutate prin inducerea vomei, gimnastica excesiva si purgative. Pacientele sunt adesea preocupate de ganduri despre mancare si uneori le face placere sa gateasca mancaruri complicate pentru alte persoane.
- Aproape 50% din persoanele cu anorexie nervoasa au episoade de supraalimentare necontrolata, uneori denumita ca “a manca cu lacomie” (binge eating) sau bulimie. Acest comportament devine mai frecvent cu inaintarea in varsta. Excesele sunt urmate de remuscari si eforturi intense de a pierde in greutate. Daca alte persoane ii incurajeaza sa manance, devin adesea refractari; ei pot ascunde mancarea sau pot sa vomite pe ascuns imediat ce pranzul s-a terminat.
- Amenoreea este o trasatura important. Se produce timpuriu in dezvoltarea starii si in aproximativ 1/5 din cazuri precede pierderea evidenta in greutate. Unele cazuri sunt vazute initial de medici ginecologi si endocrinologi mai curand decat pentru tulburari de alimentatie.
- Sunt frecvente tulburari depresive, labilitatea dispozitiei si izolare sociala.
- Anorexia nervoasa se asociaza de obicei cu lipsa interesului sexual.
- Secundar infometarii apar simptome si semne importante ca: sensibilitate la frig, constipatia, tensiune arteriala scazuta, bradicardia si hiportermia.
Anxietatea de separare
Teama de separare de figura principala de atasament reprezinta un comportament firesc, comun tuturor copiilor in primii ani de viata.
- Trasatura clinica esentiala a anxietatii de separare este calitatea reactiei emotionale a copilului la separarea de figura principala de atasament (mama sau alta persoana care ingrijeste copilul). Reactia emotionala are intensitate si manifestari variate in functie de varsta copilului. Diagnosticul de anxietate de separare nu se pune decat dupa varsta de 10-13 luni si numai daca intensitatea si persistenta manifestarilor este severa, cu o durata de cel putin 4 saptamani.
- Copilul cu anxietate de separare este ingrijorat si nelinistit cand anticipeaza despartirea, apoi urmeaza proteste prin plans, tipat, apatie. Unii copii au un somn nelinistit cu vise terifiante si pavor nocturn, au acuze somatice diverse, uneori foarte importante (dureri de cap, de stomac, febra, varsaturi si scaune diareice). Copilul mai mare, care a avut deja experienta primei separari, poate avea “ganduri negre” ca s-a intamplat ceva rau parintilor, poate refuza sa se mai duca la scoala de teama ca li se poate intampla ceva rau celor dragi, refuza sa mai plece de acasa.
- Copiii cu o varsta mai mica de 8 ani prezinta mai des teama ca s-ar putea intampla ceva rau parintilor in lipsa lor si atunci refuza sa doarma singuri sau sa plece fara ei in alta parte sau sa fie lasati singuri. Ei au mai des cosmaruri si tulburari de somn sau tulburari neurovegetative.
- Copiii de 9-12 ani isi exprima cel mai des teama si nelinistea in momentul despartirii, iar cei de 13-16 ani refuza sa plece de acasa si sa mearga la scoala de teama de a nu pleca de langa parinti si prezinta acuze somatice.
- Tratamentul acestei tulburari cuprinde tehnici educationale, tehnici de psihoterapie si uneori este necesara si interventia psihofarmacologica.
Balbismul
Este o perturbare a debitului elocutiunii si nu a limbajului ca atare si se intalneste la aproximativ 1% dintre copii, in majoritate baieti. Balbismul este deseori insotit de diverse miscari motorii: crisparea fetei, ticuri sau gesturi variabile mai mult sau mai putin stereotipe ale fetei, mainilor sau membrelor inferioare si se mai pot asocia manifestari emotive (rosire, transpiratia mainilor, etc.).
- Explorarile neurofiziologice nu au evidentiat nici o anomalie functionala care sa aiba legatura cu balbismul, fapt sustinut si de variabilitatea balbismului de la o zi la alta in functie de interlocutor, de starea afectiva a vorbitorului si de continutul discursului sau. Balbismul se accentueaza atunci cand relatia este susceptibila sa declanseze o emotie si se atenueaza sau dispare atunci cand emotiile sunt mai usor controlate.
- In anumite cazuri balbismul se atenueaza sau chiar dispare in mod spontan o data cu avansarea in varsta.
- Tratamentul balbismului este cu atat mai eficient cu cat este mai precoce. Terapia trebuie intreprinsa intre 5 si 7 ani, dupa 10 fiind dificila.
- In tratarea tulburarii depresive majore, psihoterapia in asociere cu antidepresivele este mai eficienta decat oricare din aceste tratamente aplicate izolat.
Bulimia nervoasă
Bulimia se referă la episoade de alimentație excesivă necontrolată, câteva episoade pe saptamână timp de câteva luni. După cum s-a menționat mai sus, simptomul de bulimie apare în unele cazuri de anorexie nervoasă, chiar sunt cercetatori care o denumesc “varianta prevestitoare” a anorexiei, dar se cunoaște că apare și in absența anorexiei.
- Bulimia se caracterizează prin:
– dorința de nestapânit de a manca excesiv
– voma autoindusa pentru a preveni creșterea ponderală, uneori însoțită de un abuz de purgative, post sau exerciții fizice intense cu scopul de a preveni ingrășarea. - Pacienții au idei prevalente privind forma și greutatea ce se aseamănă cu cele din anorexia nervoasă, alături de o pierdere profundă a controlului asupra alimentării. Episoadele de bulimie pot fi precipitate de stres sau de încălcarea regulilor de regim autoimpuse sau pot fi ocazional planificate. Această alimentație vorace are loc în singurătate. Pentru început aceasta aduce o eliberare de tensiune, dar ușurarea este curând urmată de vinovăție și dezgust. Se pot înregistra mai multe episoade de bulimie și vomă în fiecare zi.
- Simptomele depresive sunt mai frecvente ca în anorexia nervoasă, și probabil sunt secundare tulburării de alimentație. Unii pacienti par să sufere de o tulburare depresivă ce impune medicație antidepresivă.
- Trăsăturile bulimice se întâlnesc la 5-25 % din populația tânără.
- Voma repetată duce la complicații severe. Pierderea de potasiu este deosebit de gravă, ducând la slăbiciune, aritmii cardiace si leziuni renale. Se pot produce infectii urinare, tetanie si crize epileptice. Dinții devin pătați în mod caracteristic de conținutul gastric acid.