Astăzi oamenii au început să apeleze la psihoterapeut şi psiholog mai mult ca altă dată. Şi totuşi, implicarea acestora încă mai continuă să fie tratată cu o doza de neîncredere. Lucru explicabil, pentru că o seamă de ani psihologia a fost totalmente neglijată. Până şi în prezent pentru mulţi oameni nu este prea limpede cu ce se ocupa un specialist din domeniul sănătăţii mentale. Şi ce prezintă de fapt meseria acestuia. Iar lipsa de informare, evident, a dus la apariţia unor mituri şi presupuneri nefondate pe care vom încerca să le dezavuăm aici.
„Se duc la psiholog doar bolnavii mental”
„Dacă vreau să consult un psihoterapeut înseamnă că nu sunt bun de nimic”, gândesc unii oameni. De fapt ei nu au de unde să cunoască faptul că ajutorul psihologului este solicitat de către oricine care parcurge o perioadă dificilă sau suferă de ceva timp din cauza unor stări depresive. Tot aici vin după ajutor persoane care trec prin divorţ, separare, doliu patologic sau disponibilizare. Alţii au sentimente de jenă şi vină inexplicabile şi nu pot lua nici o decizie importanta pentru viaţa lor. Adeseori persoanele suferă fără să realizeze că au de fapt o nevroză. Iar nevroza poate fi tratată cu ajutorul unui specialist în domeniu, adică a unui psihoterapeut. Ajung în cabinetul psihoterapeutului şi persoane în aparenţă echilibrate, realizate în plan profesional şi financiar şi cu o buna funcţionare la nivel social. Dar recurg la un specialist pentru a afla de ce nu sunt fericite şi împlinite, în pofida reuşitelor. În cabinetul de psihoterapie oamenilor li se propune să vorbească cât mai sincer şi mai deschis despre problemele lor, fără a-şi cenzura discursul. Iar de persoanele cu grave afecţiuni mentale (psihoze) se ocupă în special medicii psihiatri.
„Psihologul prescrie medicamente”
Psihologul/psihoterapeutul este adesea confundat cu psihiatrul. În realitate primul este absolvent al unei facultăţi de psihologie, iar psihiatrul – al unei facultăţi de medicină. Şi unul şi altul ajută pe cei suferinzi şi nefericiţi, însa prin metode diferite. Psihiatrul, fiind in primul rând medic, prescrie bolnavilor antidepresive, somnifere şi alte medicamente. Iar psihologul şi psihoterapeutul oferă suport pacienţilor prin aplicarea unor diverse tehnici terapeutice. Printr-o formă sau alta de consiliere sau psihoterapie, specialistul tratează persoane cu probleme de relaţionare, cu tulburări de personalitate, pe acei ce se confruntă cu depresii, anxietate, fobii, au tulburări de somn sau alimentaţie, prezintă disfuncţii psihosomatice. Împreuna cu psihoterapeutul pacientul începe să se cunoască mai bine, să se autoanalizeze, să se elibereze de suferinţe şi să evolueze ca personalitate. Clientul (pacientul) reuşeşte să îşi mobilizeze resursele interne pe care adesea nici nu bănuieşte că le are. Practic, în fiecare din noi există un potenţial spiritual care merită să fie redescoperit şi pus în valoare.
„Psihologul îţi dă sfaturi”
În pofida a ce se crede, psihologul/psihoterapeutul nu dă sfaturi şi nu îi va spune pacientului cum să-şi organizeze viaţa sau cum să procedeze într-o situaţie sau alta. În timpul şedinţelor de consiliere sau terapie dânsul îl va ghida pe client să identifice personal acele soluţii de care are nevoie. Terapia este un contract verbal în care ambii parteneri au roluri active, asumându-şi responsabilitatea pentru atingerea unor obiective. Etica profesională interzice psihoterapeutului să fie mentor în problemele vitale cu care se confruntă pacientul. Există un principiu fundamental al psihoterapiei care spune că omul in suferinţă, clientul nostru, este singurul expert al problemelor sale. Astfel că un psiholog/psihoterapeut adevărat nu îţi va sugera niciodată dacă e bine sau e rău să divorţezi, dacă să îţi schimbi sau nu locul de munca etc.
„Psihologul citeşte gândurile”
Psihologul este un om obişnuit, dar care, prin formarea sa profesională, înţelege suferinţele oamenilor şi încearcă să-i ajute. Unele persoane au anumite rezerve vizavi de psihologi, ceea ce este absolut firesc. Dânsele pot invoca diverse raţionamente conştiente, dar de fapt rezistenţele lor adevărate rămân a fi de ordin inconştient. Pentru că psihicul are metodele sale de protecţie. A se opune consilierii sau unei terapii este doar una dintre ele. Pentru că o psihoterapie scoate la iveală lucruri incomode, dureroase care pot fi cu greu acceptate de către omul aflat în suferinţă. Uneori e mai simplu să trăieşti din inerţie, chiar dacă suferi enorm de mult, chiar dacă nimic nu te face fericit. Evident că fiece incursiune în psihicul pacientului implică şi amintiri incomode de care partea inconştientă a sufletului nostru se apără cu înverşunare. Psihoterapeutul este pregătit să asculte şi să analizeze tot ce se spune în cabinetul său, astfel contribuind la procesul de vindecare. Un adevărat profesionist poate să se detaşeze de meseria sa dincolo de uşa cabinetului şi nu analizează pe nimeni. Apoi, este o exagerare să crezi că dânsul intuieşte automat intenţiile şi reacţiile celor din jur pentru a le utiliza în anumite scopuri.
„Psihologul nu are nici un fel de probleme”
Se ştie că adeseori motivaţia pentru care o persoană alege să practice psihologia este dorinţa firească de a-şi rezolva propriile dificultăţi. Ca om, şi psihologul face parte din societate, deci ca orice muritor de rând dânsul se confruntă cu diverse probleme cotidiene. Ceea ce-l deosebeşte întrucâtva de ceilalţi este faptul că dânsul este conştient într-un grad mai sporit de resorturile şi motivaţiile inconştiente ale existentei sale. De altfel, psihoterapeuţii au obligaţia de a realiza un demers de autocunoaştere şi dezvoltare, făcând o terapie personală. Adică vor fi ei înşişi iniţial pacienţi. În cadrul terapiei dânşii se vor ocupa de propria «igienă» emoţională şi vor obţine aviz de a lucra cu pacienţii. Aceasta îi va face conştienţi de propriile reacţii emoţionale în relaţia cu pacienţii şi gestionarea lor corectă. Ceea ce nu înseamnă că pe viitor un psihoterapeut va fi absolvit de dileme existenţiale. Dar va avea abilitatea de a le înţelege şi a le gestiona.
„Decât o psihoterapie, mai bine iau nişte pastile”
Este adevărat că pastilele au uneori un efect pozitiv şi problemele care vă provoacă suferinţă se ameliorează. Dar efectul lor dispare la scurt timp după ce nu le mai luaţi. Iar simptomele dureroase revin curând cu aceeaşi intensitate. În cazul bolilor psihice grave, cum ar fi schizofrenia, paranoia, medicamentele sunt indispensabile. Iar în cazul nevrozelor – pastilele înlătură doar temporar anxietatea, dar nu elimină şi cauzele care au provocat-o. Pentru că de cele mai multe ori suferinţele nevrotice îşi au originea în trecutul fiecărei persoane. Deci sunt adânc înrădăcinate în inconştientul acesteia. Doar într-o psihoterapie elementele inconştiente nocive vor avea acces la conştiinţa pacientului. Fiind reconstruite şi analizate, simptomele provocate de ele vor dispare. Odată cu verbalizarea şi conştientizarea – urmează şi eliberarea. Pastilele, oricât nu ne-am dori, nu vindecă acele traume profunde care nu vă lasă să vă trăiţi viaţă aşa cum o doriţi.
„Mă poate ajuta o carte de psihologie”
Bineînţeles că lectura unor lucrări de psihologie şi psihoterapie te poate iniţia în anumite aspecte ale psihicului. Dar nici cunoştinţele cele mai profunde nu vor putea străbate tenebrele propriului suflet. Pentru a realiza schimbarea ce te va elibera de suferinţă, este nevoie de o persoană competentă şi suficient de pregătită în acest sens. Psihoterapeutul este specialistul care te poate însoţi în această călătorie dificilă de investigare a propriului inconştient. Încadrată într-un spaţiu securizat, psihoterapia de orientare analitică îţi permite să vorbeşti liber, fără frica de a fi criticat sau acuzat. Alături îţi va fi psihoterapeutul care te va ajuta să te întorci în timp, dar şi să rămâi conectat la realitate. Şi, cel mai important, o psihoterapie îţi poate vindeca de suferinţa.
„Toată lumea va afla că fac o terapie”
Evident că frica acesta nu are nici un temei real. Un psihoterapeut este obligat să păstreze secretul profesional. Reperele sale morale se bazează pe o confidenţialitate absolută. Nimic din conţinutul şedinţelor de terapie nu va fi afişat sau divulgat nimănui, identitatea clientului fiind totalmente protejată. Numai pacientul le poate spune sau nu apropiaţilor săi dacă merge sau nu la un psihoterapeut. Când beneficiile devin evidente, oamenii ajung să se mândrească că fac o psihoterapie şi nu mai fac din aceasta un secret, ci o apreciază ca pe o adevărată reuşită personală.