„Copilăria este inima tuturor vârstelor”, spunea Lucian Blaga. Şi cu adevărat, ea ne influenţează întreaga viaţă. Chiar dacă părinţii cred adesea sincer că copiii lor sunt fericiţi şi fără de griji, în realitate micuţii pot avea probleme despre care nu întotdeauna vorbesc. Sunt o mulţime de lucruri pe care copiii nu le înţeleg, intervin evenimente care îi afectează şi ei ajung să sufere mai devreme decât credem. Cel mai adesea copiii sunt aduşi la psiholog atunci când prezintă probleme de comportament. „Am ajuns să nu-l mai recunoaştem ”, declară părinţii după ce epuizează toate metodele de educaţie. Pentru că un copil care devine brusc agresiv sau e tot mai abătut, îi alarmează cu adevărat. Luat cu binişorul sau pus la ungher, iată că lucrurile nu se prea schimbă şi atunci ei se decid să consulte un specialist. La fel ca şi în cazul apariţiei unor ticuri, a enurezisului, a timidităţii etc. Văzând că nu se mai descurcă singuri, părinţii încearcă sentimente de vină şi eşec, întrebându-se unde au dat greş. O consiliere în aceste caz are loc atât cu copilul, cât şi cu părinţii.
Abordare
Se ştie că adesea, în mod inconştient, tocmai părinţii sunt acei care provoacă dificultăţile copiilor. Erorile lor de educaţie nu sunt întotdeauna conştiente, dar poţi dăuna fetei sau băiatului tău şi atunci când ai cele mai bune intenţii. Există destule situaţii când cei maturi nu prea ştiu cum să procedeze într-o situaţie sau alta cu copilul. Doar meseria de părinte nu se învaţă, ci se moşteneşte de la părinţii care ţi-au dat viaţă. Deci fiecare îşi educă copilul în aceeaşi maniera cum a fost şi el crescut de mama şi tata. Pentru a nu repeta anumite greşeli în educaţie, în terapia copilului este necesară şi consilierea părinţilor. La aceste şedinţe comune cu psihoterapeutul părinţii devin conştienţi de lacunele care au contribuit la apariţia simptomelor neplăcute la copil. Corespunzător, dânşii învăţă să îşi modifice comportamentul pentru echilibrul întregii familii. Astfel ei vor şti cum să-şi ajute copilul să se schimbe şi cum să se elibereze de suferinţa cu care l-au adus în psihoterapie.
Dificultăţile unui copil se pot manifesta în cele mai diverse moduri:
- spaime nemotivate, ticuri, anxietate;
- enurezis, encoprezis, bulimie, anorexie;
- agitaţie, nervozitate, agresivitate, încăpăţânare;
- izolare, timiditate excesivă, inhibiţii;
- cleptomanie, fuga de acasă, mitomanie;
- insomnie, coşmaruri, crize de nervi;
- eşec şcolar, abandon şcolar;
- inadaptare sociala, autoizolare, mutism;
- gelozie, hiperactivitate etc.
Conţinut
Deoarece un copil nu are întotdeauna capacitatea de a analiza anumite lucruri, el se poate bloca când are probleme psihice. Iar psihoterapia de orientare analitică (psihanaliza copilului) îi permite ca prin joc, desen, modelare să-şi exprime toate sentimentele şi emoţiile, să evoce evenimentele care l-au traumatizat. Terapeutul îi este alături pentru a le observa, a le identifică şi a le interpreta. Pe parcursul psihoterapiei dânsul devine o „porta-voce” a inconştientului copilului. Intervenţiile sale sunt integrate de către psihicul micului pacient, contribuind la vindecarea lui. Jocul, desenul, decupajul, modelatul în plastilină sunt cele mai răspândite tehnici de lucru cu copiii. În cabinetul psihoterapeutic sunt puse la dispoziţie diverse jucării, hârtie, creioane, acuarelă, plastilină, carton. Jucându-se, copilul dezvăluie fantasmele inconştiente nocive, întâmplări care l-au făcut să sufere, deficienţele din relaţia cu părinţii.
Ei acceptă cu plăcere o psihoterapie atunci când află că în cabinetul psihoterapeutic se vor juca, vor desena, vor face modelaje. Pe parcurs, ei percep şi efectul de însănătoşire al terapiei. Atât jocurile cu maşinuţe, păpuşi, animale, cât şi desenele prezintă secvenţe din viaţa reală sau fantasmatică a copilului. Iar psihoterapeutul nu este un spectator pasiv – dânsul intervine şi participă activ la toate activităţile micului pacient. În scurt timp acesta se convinge că poate avea toată încrederea în psihoterapeut. Acesta nu-l critică, nu-l acuză, nu pune note şi îl acceptă cu toate problemele sale. Cabinetul prezintă un spaţiu sigur unde copilul se pot manifesta deschis.
Părinţii cu copii aflaţi în terapie treptat se obişnuiesc cu faptul că aceştia vorbesc puţin despre ceea ce fac în şedinţe. Pentru că şi un copil are dreptul la autonomie şi confidenţialitate. Nici psihoterapeutul nu va dezvălui, fără voia lui, conţinutul şedinţelor. Pe parcursul terapiei unele probleme de comportament şi simptome se pot agrava, dar în curând lucrurile revin la normalitate.
Metode de lucru
- terapie prin joc (ludoterapie sau playtherapy)
- teste proiective
- desen, modelaj
- basme terapeutice
- consilierea părinţilor
Dacă de la un timp încoace copilul dumneavoastră are un comportament inadecvat sau i-au apărut ticuri, fobii, nu mai vrea la şcoală, este trist sau surescitat – nu ezitaţi să ne contactaţi. Aici veţi fi ajutaţi!